Buze mai pline: ponturi, efecte secundare și riscuri

Buze pline

De când mă știu am vrut buze pline. Poate pentru că am crescut cu Angelina Jolie care umplea ecranul cu buzele ei și veșnic îmi doream și eu. Am fost touși rezervată în a face ceva, de teama că poate nu ar ieși chiar ok și nu îmi doream să artă ca o maimuță umflată. Mda, cu toatele cred că am văzut măcar o procedură nereușită de buze umflate prost.

Cu teama asta am tot stat ani de zile, și tot ani de zile admiram femeile care aveau buzele pline natural sau care găseau medicul potrivit care să le dea doar un plus de volum fără să pară lucrate.

Anul trecut am dat și eu de dr. Manuela Răvescu  de la Școala de Cosmetică și machiaj Beauty One pe mâna căreia m-am lăsat cu toate încrederea.

Așa am ajuns să încerc și eu ceva pentru mărirea buzelor. Am mers pe o substanță mai naturală, un fel de filler care practic dădea un plus de volum pe bază de hidratare. Și pentru că mi-a plăcut atât de mult, anul acesta am revenit pentru a repeta procedura.

Ponturi

Ce e bine de știut înainte?

În primul rând trebuie să găsești medicul potrivit care să îți facă procedura. Pentru că dacă nu are mână bună poate ieși un dezastru. Să ne înțelegem, un dezastru cu care tu va trebui să stai pe față câteva luni.

Doi, să înțelegi că nimic ce e exagerat nu e frumos. Ce-mi place mie la dr. Manuela Răvescu este faptul că nici nu acceptă să îți facă procedura dacă ea crede că nu va arată natural. Adică discută cu tine și îți explică cum vede ea forma și mărimea buzelor și ce depășește bunul simț refuză. Asta e foarte mișto pentru că ai garanția că nu vei pleca cu ventuze pe față, doar pentru că tu ai avut proasta inspirație să ceri așa ceva.

După procedură pune ceva rece și nu consuma sărat o zi. Pentru că substanța este pe bază de apă iar sarea duce la reținere de apă, riști să ai buzele mai umflate decât ar fi normal.

Efecte secundare

Ce am sesizat eu de fiecare dată este că după procedură timp de o zi sau două buzele rămân puțin umflate. Ulterior se așează foarte bine.

Riscuri

În mod normal, dacă procedura este făcută bine nu prea sunt riscuri. Există totuși situații când corpul nu reține substanța și atunci s-ar putea ca efectul să nu fie foarte vizibil.

Procedura pe care mi-am făcut-o este augmentarea buzelor cu acid hialuronic( a folosit o varianta mai light de acid care are proprietatea de a atrage molecule de apa) și costă 750 de lei.

Tot la dr. Manuela Răvescu mi-am făcut și procedura de mezoterpaie pentru reducerea cearcănelor. Poți citi mai multe despre asta aici.

Buze înainte de procedură
Buze înainte de procedură
Buze după procedură
Buze după procedură
Buzele la câteva zile după procedură
Buzele la câteva zile după procedură

Facebook Comments

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *